Veteranul Filipe Teixeira (37 de ani) e indisponibil pentru meciul cu Politehnica Iași din etapa a treia a Ligii 1 Betano, lucru anunțat de antrenorul Nicolae Dică, la conferința de presă premergătoarea partidei. Meciul Poli Iași – FCSB e programat pentru duminică, de la ora 21:00.
„Teixeira este accidentat, are o contractură de la meciul cu Dinamo și nu o să pot să-l folosesc mâine”, a spus Nicolae Dică.
Filipe Teixeira a fost înlocuit la pauză în derby-ul cu Dinamo din etapa precedentă. Controlat serios de dinamoviști, portughezul n-a mai putut continua și în partea secundă, astfel că antrenorul Nicolae Dică l-a înlocuit cu Florinel Coman. A fost, probabil, una dintre cele mai inspirate mutări efectaute de fostul decar din Ghencea. Coman a marcat de două ori în repriza secundă. Prima oară a marcat pentru 2-1, direct dintr-o lovitură de colț, ajutat de o gafă a lui Penedo. După ce Dinamo a egalat la 2, același Coman l-a executat pe Penedo cu un șut în diagonală din interiorul careului, pentru 3-2. Mihai Popescu a mai avut un cuvânt de spus, reușind să înscrie pentru 3-3 în minutul 89.
FCSB a pierdut în prima etapă a noului sezon, scor 1-0 la Giurgiu, cu Astra, iar în etapa a doua a remizat cu Dinamo. De partea cealaltă, Poli Iași a remizat la Craiova, scor 0-0, iar în runda precedentă a remizat pe teren propriu cu Astra, scor 1-1. În timpul săptămânii, moldovenii au profitat de timpul liber și au organizat un meci amical în compania vecinilor de la Miroslava. Partida s-a încheiat de asemenea la egalitate, scor 3-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER